Despre venin

O picătură de venin poate fi recoltată din vârful coltului veninos al animalului viu, după ce glanda este comprimată dinspre înapoi spre înainte . Veninul este un lichid limpede de regulă incolor, inodor, cu gust uşor acid, foarte vâscos, care se usucă rapid la temperatura camerei. După ce este uscat, este parţial solubil în apă distilată si complet solubil în ser fiziologic. Veninul în soluţie, oricare ar fi concentraţia, se alterează rapid. Pentru a nu-si pierde proprietăţile este necesar să fie uscat, în acest mod poate fi păstrat timp îndelungat, chiar ani de zile, fără, ca acţiunea temperaturii scăzute sau ridicate să-i modifice calităţile. Cu privire la compoziţia chimică, se ştie că veninul are un conţinut ridicat de proteină. Aceasta constituie de fapt 90-92% din greutatea uscată (după colectarea veninului din glanda, conţinutul de apă. este de aproximativ 70%, la Vipera ammodytes), restul este reprezentat de compuşi chimici de natură neproteică, în special cu fosfor si de ioni metalici si nemetalici.

Studiul analitic al diferitelor fracţiuni, facilitat de folosirea tehnicilor moderne si perfecţionate (electroforeza, qromatografie, filtrare pe gel de dextroză etc.) a permis identificarea unui mare număr., de enzime care sunt responsabile de acţiunile toxice ale veninului.

Putem spune că efectul veninului asupra organismului este deosebit de complex, fiind rezultatul acţiunii concomitente a diferitelor principii active. Un simptom determinat poate fi datorat, însumării diferitelor actiuni. De exemplu, scăderea presiunii arteriale sistolice, care iniţial era atribuită acţiunii veninului asupra sistemului nervos, se datorează cu certitudine acţiunii directe asupra miocardului cu eliberare de histazine . Veninul este în general, caracterizat prin acţiunea toxică asupra funcţiei unei structuri determinate, sau a unui organ, sau aparat.